 |
| Sursă foto: evz.ro |
Nu cred că am așteptat vreodată de când scriu pe blog să ajung neapărat acasă la laptop să scriu câteva rânduri. Am văzut o chestie care m-a mișcat. Așteptam la rând la casă la un hypermaket din Cluj, când în spatele meu văd că se așează cineva cu un coș dintre cele mici. Cumpărăturile mele erau deja pe bandă, iar persoana din spatele meu a început să așeze și el produsele spre a ajunge să le plătească. Vă mărturisesc cu mâna pe inimă că în timp ce scriu și-mi aduc aminte de lucrul ăsta lacrimile mi se adună în colțurile ochilor. Era un biet bătrân care cumpărase niște capete de mezeluri, de parizer mai exact care arătau deplorabil, cumpărase o franzelă cu cașcaval, o baghetă cu cașcaval și 2 iaurturi. Nu sunt genul de persoană care se să holbeze la cineva, dar ce-am putut trage cu coada ochiului, am văzut că era un domn trecut de 70 de ani, timpul își imprimase adânc urma pe fața lui. M-au trecut fel de fel de gânduri, oare o să ajung sau mai bine zis o să ajungem și noi așa? Să ne cumpărăm ceva de ce avem poftă de la rebuturi? O să ajungem să ne punem poftele în cui când vrem să mâncăm ceva? Ce se întâmplă cu societatea în care trăim? Abandonează oamenii, o să ajungem să fim trimiși exact ca și în India, să murim singuri, ca în Cimitirul Elefanților. Aleșii neamului au alte preocupări, cum să-și umple buzunarele mai mult. Sau cum un ministru care azi și-a dat demisia se plângea că de ce se dă oamenilor bolnavi de HIV/SIDA atâția bani implicit ministerului Sănătății, și nu Culturii. Uneori îmi este scârbă de unii oameni, pe care aș vrea să-i numesc animale, dar le-aș jigni.
Ce ne rămâne de făcut? Să ne luăm o pătură să ne luăm adio și să mergem înspre Cimitirul Elefanților să ne așteptăm moartea!
