Cu o experiență de mai bine de 35 de ani de scenă, Paul Ciuci, solistul trupei Compact spune că și acum are emoții când urcă pe scenă. Acesta susține că trupa a luat naștere din pasiunea pentru muzica bună. „Proiectul Compact s-a născut din pasiunea noastră pentru muzică. Dacă nu faci cu pasiune și nu îți respecți fanii, nu ai cum să răzbești”.

Reporter: Prima amintire care vă vine în minte de la înființarea trupei Compact

Paul Ciuci: Nu îmi este foarte greu să răspund, pentru că acea amintire este extrem de vie. Este momentul în care ne-am întâlnit la Cluj cu Costi Cămărașan și Teo Peter la Casa de Cultură a Universității „Babeș-Bolyai”,  în toamna anului 1979, mai precis în noiembrie și așa a luat naștere formula care ulterior va deveni consacrată.

Reporter: Care este povestea trupei? Cum a luat naștere?

C. : Trupa a luat naștere animați fiind de o pasiune comună: muzica. În acea vreme nu prea aveam acces la prea multe surse de muzică bună, dar și aia puțină pe care o aveam era de calitate, pentru că era vorba de emisiunea „Metronom” a lui Cornel Chiriac. Repetam zilnic, câte opt, nouă ore pe zi. Dar atunci faceam asta pentru că așa simțeam, asta ne doream să facem. Totul este din pasiune. Dacă ar fi să mă raportez la aspectul financiar, nu era prea strălucit în acea perioadă. Nici acum nu se poate trăi doar din muzică, dar pentru noi, muzica este o pasiune ce ne arde pe dinăuntru, iar cum am mai spus, pasiunea este cea care ne face să mergem mai departe.

Reporter: Peste 35 de ani de experiență. Mai aveți emoții când urcați pe scenă?

Paul Ciuci: Dacă nu ar fi emoția, nu cred că ar fi ceva autentic. Eu nu cred în artistul în care urcă pe scenă doar să bifeze o activitate. Și nici nu cred în formațiile care nu au mai mult de 10 ani de activitate. Pentru unii sunt pasiuni trecătoare, iar alții au impresia că axa Pământului se va schimba dacă se apucă de cântat. Pentru a face muzică, eu consider că trebuie să ai o chemare și din tine trebuie să plece această dorință să urci pe scenă fără să îți bați joc de public sau să faci playback. Fenomenul acesta, de playback, din păcate este tot mai amplu. Lucrul acesta este o păcăleală. Este metoda cea mai simplă se pare. Noi nu am făcut asta niciodată pentru că ne-am respectat și ne respectăm publicul indiferent unde sau în ce număr a fost.

Reporter: De-a lungul timpului ați câștigat numeroase premii. Care vă este cel mai drag și de care vă leagă cele mai frumoase amintiri?

Paul Ciuci : Fiecare premiu sau mențiune câștigată este importantă și dragă pentru noi. Pentru că fiecare dintre aceste lucruri marchează o perioadă sau o etapă din viața noastră. Toate aceste premii reprezintă aprecierea publicului pentru munca și efortul depus de noi. Este ca și când ești pus să alegi pe care dintre copiii tăi îi iubești mai mult. Evident că nu poți alege, pentru că toți îți sunt dragi în aceeași măsură.

Reporter: Ce părere aveți de concursul muzical Eurovision? Nu ați fost niciodată tentați să vă înscrieți în competiție?

Paul Ciuci : Am participat la Eurovision, dar nu în compania colegilor de la Compact. Alături de Doru Căplescu, un mare muzician, eram parte din trupa Sfinx Experience, ne-am prezentat în competiție, dar nu a fost să fie anul nostru. Noi am reununțat să mai participăm la Eurovision pentru că eu nu îl consider foarte concludent pentru cariera unui artist. Pe noi nu ne interesează concursul acesta. Ceea ce este important și relevant pentru noi este să cântăm în fața publicului. Întotdeauna am cântat cu convingerea că pe scenă ne vom pune sufletele pe tavă celor care ne ascultă.

Reporter: Cum era industria muzicală înainte de anul 1989?

Paul Ciuci : Înainte de Revoluție nu putem vorbi de o industrie muzicală, pentru că nu exista. Legat de cenzură am avut probleme ca orice trupă ce avea părul lung și cânta rock, la fel ca și colegii din trupa Iris. Nu am avut probleme grave. Cenzura era ciudată. Noi am avut probleme în vremea aceea cu două piese cu „Regele Ielelor”,pentru care am fost întrebați că de ce cântăm de regi și nu de voievozii noștri, iar la cea de-a doua piesă, la „Cântec pentru prieteni” s-au legat de versul «În seara asta mare». Problema era că de ce există în piesă acel vers, ce vrea să însemne. Însă, noi am fost interziși pentru alte nebunii, cum ar fi cântat prea tare la ora 22:00 când Ceaușescu se odihnea la Neptun, la mare. Pentru acest lucru am fost suspendați trei luni, dar nu am făcut un mare caz din treaba asta. Le-am luat ca niște întâmplări, iar acum ne amintim de ele cu zâmbetul pe buze. Nu am fost dizidenți. Alții au dus-o mult mai rău decât ceea ce am pățit noi. Aici mă refer atât la colegi de-ai noștri, cât și la cei care au luptat contra sistemului, cei care au ajuns să fie închiși.

Reporter: Există diferențe mare între industria muzicală de atunci și ceea ce este acum?

Paul Ciuci : Diferențele sunt foarte mari. În primul rând, schimbările sociale și pe plan financiar. La noi putem vorbi de vreo trei case de producție și companii care se ocupă de management artistic. Noi nu suntem prea implicați în aceste lucruri, pentru că eu consider că lucrurile pe care le faci cu mâna ta, iasă cel mai bine. Noi ne producem singuri discurile, cu mici excepții, moment în care am fost sponsorizați, dar în pofida neajunsurilor, din așa-zisa „industrie muzicală românească”, ne menținem pentru că avem o armată de fani în spate. Avem fan-club, suntem și pe rețelele de socializare și pe platforma Youtube, care, te promovează mai mult decât o fac radiourile românești.

Reporter: Din valul nou de artiști pe cine apreciați?

Paul Ciuci : Sunt oameni foarte buni care pun suflet în ceea ce fac. Pot să dau un exemplu legat de aceste emisiuni de talent cum e Vocea României sau Românii au talent. Din nefericire, după ce se termină aceste concursuri, nimeni nu mai știe nimic de ei. Sunt o grămadă de oameni talentați care se prezintă la astfel de concursuri, dar de care lumea uită pentru că nu sunt promovați cum ar trebui. Americanii nu au atâția oameni talentați precum avem noi. Sunt o mulțime de oameni care au potențial mare, dar dacă nu sunt băgați în seamă ce se va întâmpla? Vor migra spre alte zone și așa îi vom pierde

Reporter: Un duet inedit cu un artist tânăr. Pe cine ați alege?Dar din afară?

Paul Ciuci : Am avut astfel de duete. Am cântat cu Carmen Trandafir, cu fetele de la trupa Bordo, cu Horia Brenciu. Nu am refuzat pe cineva, asta în ideea în care am simțit că acea persoană este dedicată trup și suflet muzicii, dar care își respectă publicul și nu face playback. Spre exemplu nu aș putea face un duet cu cineva din hip-hop, care, pentru mine nu cântă, ci recită niște versuri pe un anumit ritm. Nu cred că aș putea refuza pe cineva din afară!

Reporter: Aveți vreun regret?

Paul Ciuci : Cine nu are regrete? Doar Edith Piaf a spus că ea nu regretă nimic. Dar da, toți avem regrete. Mă gândesc că ar fi trebuit să nu fi fost „leneș”, în compoziție. Mie nu mi-a plăcut niciodată să bifez o activitate doar să spun că am făcut-o. Îmi place să mă dedic lucrurilor pe care le fac

Reporter: Dacă nu erați muzician, ce altă meserie v-ați fi văzut făcând?

Paul Ciuci : Habar n-am. Eu cred că Dumnezeu are un plan pentru fiecare în parte. Pentru mine cred că asta a fost. Nu mă gândesc la „dacă n-ai fi fost”. Cred că planul divin așa a fost pentru mine, să cânt.

Reporter: Ce reprezintă fanii pentru trupa Compact?

Paul Ciuci: Fanii sunt rațiunea noastră de a există și pentru care cântăm. Dacă nu ai oameni care să te îndrăgească și să vină la concertele tale, nu exiști ca și artist. Fanii sunt cei care pot schimba situații. În momentul în care l-am pierdut pe Teo și pe Emil, am vrut să renunțăm, dar apelurile din partea fanilor ne-au făcut să ne răzgândim. Fanii sunt numărul unu în viața unui artist, iar fără ei, noi nu existăm.

O piesă nemuritoare a trupei Compact