Bulling-ul și cyber-bulling-ul, doi termeni pe care nu toată lumea îi înțelege, dar se aud din ce în ce mai des. Ce înseamnă de fapt acest lucru? Înseamnă că la școală, pe stradă sau în mediul online ești hărțuit. Este un lucru oribil, de care eu nu am fost scutit în anii în care eram elev în școala generală.
Este de-a dreptul umilitor să fii hărțuit la școală de colegi. Am trecut prin așa ceva și acest lucru lasă urmări grave. Ceea ce scriu aici vine în urma unei lungi analize, dacă să scriu sau nu. Am decis să dezvălui acest lucru pentru că știu cât de greu e să nu poți povesti despre ceea ce ți se întâmplă. Părinții mei nici în ziua de azi nu știu ceea ce pățeam eu la școală zi de zi. Acum am 26 de ani, dar de multe ori îmi aduc aminte de aceste umilințe parcă ar fi fost ieri. Colegii râdeau de mine din diferite motive. Eu eram un tip mai retras, poate mult prea matur pentru vârsta care o aveam. Totul a început în clasa a șaptea, și a continuat până când am terminat cu școala generală. Din premiantul clasei (am luat premiul III în clasa a V-a), am ajuns să fiu printre codașii clasei. De ce? Pentru că nu mai eram interesat de școală, inventam mereu scuze să plec sau să evit în a mai merge la școală, pentru că vă spun cu toată sinceritatea eram sătul să râdă colegii de mine. Ajunsesem să îmi pierd interesul pentru tot ce mă înconjura, pentru ai mei, pentru prieteni(nu că aș fi avut foarte mulți). Eu nu sunt genul de persoană băgăreț, tupeist și din cauza asta am avut de suferit. Din cauza acestor umilințe ajunsesem ca în clasa a VIII-a să îmi încheie profa de mate media cu 5 ca să pot intra în examenul de capacitate. Am rugat-o frumos să mă treacă, pentru că am promis și mi-am promis mie de fapt că mă voi înscrie la un liceu unde nu se face mate. Așa a și fost. Am terminat la o secție umanistă, la filologie. Atât de tare am fost afectat de toate aceste lucruri, încât m-am închis în mine, am renunțat să mai povestesc cu cineva.
Tot din această cauză am renunțat să mai socializez cu oamenii și la un moment dat am devenit paranoic. Aveam impresia că toată lumea se uită la mine și mă ia în râs. Acest fenomen de hărțuire psihică are efecte pe termen lung și foarte lung. Deși au trecut ani, încă nu am dărâmat zidurile pe care le-am ridicat ca un mijloc de apărare. Foarte puțini oameni știu despre acest lucru. Cine mă cunoaște pentru prima dată are impresia că sunt un arogant, un îngâmfat, dar eu am ridicat ziduri împotriva oamenilor, ca un mijloc de apărare. Părinții mei nici acum nu știu ceea ce am trăit în această perioadă, de aceea rog toți părinții care citesc ceea ce am scris eu aici să fie extrem de atenți cu copiii, iar la cel mai mic semn să stea de vorbă cu copilul, să vorbească cu cadrele didactice. Fenomenul de hărțuire poate lăsa urme extrem de adânci, care, poate, nu se vor vindeca niciodată și care duc la pierderea încrederii de sine și acest lucra duce la sentimentul de inutilitate, la incapabilitate. Eu cred că în toată treaba asta am făcut o greșeală pentru că am ales să nu le spun alor mei despre ceea ce am pățit.
Cyber-bullying-ul ia amploare și la noi în ceea ce privește ura de rasă, xenofobia și homofobia printre altele. Părinții trebuie să fie atenți ce site-uri vizitează copilul, cu cine interacționează. Sunt atâtea exemple negative în care s-a ajuns la lucruri rele. Cu siguranță vă amintiți de cazul ”Copănika” fata aia ce și-a bătut, și-a tuns și și-a pus colega să îi pupe picioarele. Și exemplele de acest fel pot continua. Îmi doresc tare mult ca aceste două fenomene să poată fi ameliorate în vreun fel, mi-ar plăcea ca statul român să ajute în vreun fel, poate cu consiliere psihologică persoanele care au trecut prin astfel de traume.
