Când spui Lady Gaga, te gândești automat la costume de carne, machiaj excentric, vomă, sânge în spectacole și în clipuri. Fiecare album al ei a înseamna și o etapă în viața-i, însă a ajuns la etapa în care nu mai are nevoie de aceste ”artificii” pentru a ieși în lumina reflectoarelor. Îmi aduc aminte ce a spus Andrei Aradits despre Gaga: ”Fata asta a creat un personaj ce i-a ieșit al naibii de bine”! Și îi dau mare dreptate! Acum, că e cunoscută la nivel planetar, nu mai are nevoie de ”trucuri” cum sunt costumele și machiajul excesiv.
Albumul ”Joane” prezintă o altă etapă a vieții ei. O Lady Gaga matură, experimentată. Piesa mea preferată rămâne ”Million Reason”. E o piesă de stare, emoționantă, ce reflectă ceea ce a simțit în momentul în care s-a despărțit de logodnicul său, Taylor Kinney. Maniera în care cântă această piesă e una sensibilă, dar puternică în același timp. Îmi place că prezintă o altă latură a sa, vulnerabilă, o femeie care iubește, suferă, dar în final se ridică și merge mai departe.
O astfel de prestație emoționantă a oferit în cadrul galei Royal Variety Performance din Londra. O prestație simplă, fără dansatori, dar de efect; cu o voce impecabilă, așa cum ne-a obișnuit!
O altă prestație minunată a fost la show-ul he Victoria’s Secret Fashion Show din Paris
https://www.youtube.com/watch?v=eeafBPG6naM