De la o vreme încoace, mă macină o întrebare. Ce înseamnă cu adevărat expresia „domnișoară de pension”? După câteva cercetări am aflat, dar acest lucru mi-a ridicat o altă întrebare. În România anului 2014, mai există acest „tip de femeie”? Domnișoara de pension, luată după forma de dicționar, e o fată nemăritată, manierată, care la majorat urmează să fie introdusă în societate. Un exemplu ce-mi străbate mintea e de pe vremea lui Garabet Ibrăileanu, în care era vulgar ca domnișoarelor să li se vadă glezna sau încheietura mâinii. Se mai aplică regula asta și acum în România modernă și contemporană? Ei bine, emisiunile de cancan m-ar contrazice vehement. Mai sunt „duduile” ce apar la cancaniade pudice? Cu gleznele și încheieturile acoperite? Ba dimpotrivă, ar apărea dezbrăcate dacă nu ar fi cineva să le interzică asta. Chiar dacă nu mai sunt domnișoare de la pension, totuși, unele dintre ele sunt elegante și cochete.

Dacă e să facem o paralelă între femeia de acum 200 de ani, care purta rochii lungi cu corset, cu imprimeuri florale și în culori pastelate, și femeia actuală, modernă și contemporană care apare la televizor cu haine ”animal print”, pentru a-și arăta latura „sălbatică” și independența, și a demonstrat că e ”feministă până la infinit”. Dacă vrei să fii ”cool” trebuie neapărat să porți cămașă sau pantofi cu țepi care pot fi folosite ca și arme albe. Probabil a devenit ceva obișnuit ca aceste domnișoare ale epocii noastre să poarte tricouri cu bufnițe imprimate sau chiar să se accesorizeze cu un astfel de animal.

Bufnița simbolizează înțelepciune și mister. Oare asta înseamnă și pentru ele? Sau poartă asta doar pentru că e la modă și că au văzut că și alții o fac? Reacția domnițelor de pension care ar fi fost?  Pe lângă simbolul înțelepciunii, bufnița e și un prevestitor al răului și aducător de moarte. Oare ele ar fi purtat un astfel de imprimeu sau accesoriu? Sau ar fi spus că e un lucru necurat și că cei care l-ar fi purtat ar fi fost categorisiți ca posedați, nebuni sau vrăjitori?

În societatea actuală ”domnițele poartă bascheți și tricouri imprimate cu cranii ori pantofi ce seamănă a tractoare. Ar fi fost interesant să vezi o fată ce urmează să fie introdusă în societate purtând o rochie cu corset având ca imprimeu cranii, iar în picioare ori o pereche de bascheți, ori ”tractoare”. Probabil societatea arhaică ar fi definit stilul vestimentar de azi ca fiind unul nebun, ieșit din tipare, grotesc și vrăjitoresc, acuzând femeile care ar fi avut curajul să îl încerce.

Precum oamenii, moda a evoluat. Societatea de acum 200 de ani avea alte principii și valori morale care nouă ni se par probabil absurde și aberante. Este exact reversul. Ce ni se pare nouă acum demodat și vechi pentru ei era normal. Cum ar fi fost să o vedem pe Chirița îmbrăcată în blugi skinny și cu tocuri!

Un alt aspect al simbolurilor imprimate sunt tatuajele. Din păcate, în zilele noastre, oamenii le fac doar pentru că sunt la modă. Sunt de părere că un tatuaj trebuie făcut doar în momentul în care ești mai mult decât sigur că-l vrei, iar acel lucru să reprezinte ceva pentru prsoana care și-l face. Privind înapoi, în anii ’60-’70, deși această etichetă mai e pusă și acum, că doar cei ce au făcut închisoare au tatuaje, cred că doamnele din înalta societate nici nu știau ce înseamnă acest lucru. Evoluția tatuajelor e una spectaculoasă. Dacă în trecut, bărbații își tatuau o ancoră sau o sirenă semi-nud, în zilele noastre, tatuajul e considerat o artă. Tare mult mi-aș fi dorit să fi putut avea ocazia să văd o domniță de pension purtând tatuajele Oanei Zăvoranu. Cred că ar fi fost excomunicată și arsă pe rug. ”Marele Tribun” a oferit o explicație filozofică cu referire la tatuajele ”Queridei”, cum că cel de pe brațul drept ar simboliza o cunună de spini asemeni cununii ce a purtat-o Iisus când a fost crucificat. Dar pot paria că ea habar nu are ce semnifică imprimeul respectiv.

Ca și acum, și atunci, femeile au fost mofturoase, răsfățate când vine vorba de modă, de imprimeuri, de expunere în societate, însă marele Caragiale a descris perfect relația dintre femei, care poate fi un adevăr valabil, atât pentru pudicele domnișoare de pension, cât și pentru vampele ce apar azi pe la TV la diferite emisiuni.

”Când vezi două moftangioaice amestecându-și alifia de pe buze și țocăindu-se cu multă căldură, să știi că nu se pot suferi.

–          Ah ! ma chère, je ne puis la sentir ! ”