 |
| Verticalitatea lumii copyright, Andrei F. 2008 |
Vreau să plec departe…Să fiu singur, unde să îmi pun toate gândurile la un loc, unde lumea nu mă critică, unde lumea nu mă bărfeşte, unde nu există răutate…Unde sălbăticia nu a fost atinsă de vreun picior omenesc sau cel puţin de vreun gând…Vreau un loc unde prietenii nu reuşesc să te mintă şi să te ducă cu zăhărelul. Vreau să fiu singur. Dar ce înseamnă să fii singur, care e însemnătatea acestui cuvânt? Dar greutatea lui?
„Îmi place acest cuvânt: singur, unul dintre cele mai frumoase din toate limbile. În englezeşte sună muzical şi snob: alone, iar în franţuzeşte melancolic şi poetic: seul. În limba noastră are o nuanţă vădită de resemnare, pote fiindcă dorinţa acesta îţi este rareori împlinită. Aici îmi pare a sta integral nodul problemei, substratul său etic şi dacă vrei metafizic.
Îţi voi spune un mic adevăr, pe care îl cred de nezduncinat: suntem totdeauna singuri. Deşi se bănuieşte prea puţin acest lucru, trăim într-o infinitate de universuri morale străine unul de altul, de sisteme mai mult sau mai puţin închise, pe care nu le-aş ierarhiza decât pe măsura complexităţii crescânde după criterii pur extatice.
Fiecare dintre noi alcătuieşte o monadă spirituală cu ferestrele zăvorâte cea mai mare parte din timp, un microcosm moral irepetabil, pierdut într-o masă informă de făpturi imperceptibil distincte, de care nu se deosebeşte decât prin vocaţia înnăscută spre supţierea interioară, săvârşită doar în cuprinsul strict al fiinţei sale. Poate voi desfăşura cândva aceste idei vechi de când lumea şi luate în contul destuld e banal, într-un Manual al perfectului egotist. Nu este vorba de singurătatea teatral romantică, byroniană, banalizată şi care nu se mai poartă, nici de poza snoabă a singularizării cu orie preţ, ci de o realitate esenţială, aş zice ontologică: deşi cuvântul imi pare mult prea zgomotos. Fiinţa noastră se naşte într-o singurătate deplină, este aruncată în viaţa la întâmplare ca butelia lui Vigny în apa mării şi universul astfel închipuit ar părea haotic, iraţional şi monstruos de amorf, dacă prin iubire si contemplare estetică nu şi-ar găsi clipe de echilibru, calm solidarizare, de altfel efemeră”
Adrian Marino
Please follow and like us:
