Astăzi este 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului. Toți copiii ar trebui să fie veseli, să-și trăiască poate, cea mai frumoasă etapă a vieții. Însă nu toată lumea are norocul de a duce o viață frumoasă. Așteptând autobuzul, la o stație foarte aglomerată și-au făcut apariția niște copilași care avea deficiențe de auz și vorbire. Întotdeauna am avut o strângere de inimă când am văzut oameni, dar mai ales copii bolnavi. Am avut și o traumă legată de copiii bolnavi, dar asta o să vă povestesc altădată.
Cei despre care am început să vă zic, erau însoțiți de un tutore, care i-a dus pe la McDonalds, pentru că aveau acele meniuri pentru copii. Pentru mine a fost ceva șocant să văd cât de dezinvolți și voioși erau. Parcă nici nu erau bolnavi. M-a emoționat acest lucru enorm, să văd cât de normali sunt acești copii, poate mult mai normali decât am fost sau vom fi noi vreodată.Alții visează să meargă la Disney World, iar acești copii nu-și doresc decât să fie normali, să poată auzi și vorbi. Noi nu știm decât să ne plângem că nu mai avem aia și cealaltă. Cred că ar fi un bun exercițiu să ne punem măcar pentru o zi în pielea acestor persoane. Oare am rezista? Unde mai pui că provin și din familii mai nevoiașe. Pentru mine a fost o zi tristă! Au reușit să-mi smulgă o lacrimă…
La Mulți Ani, copii! Nu uitați, atât timp cât vom avea părinți vom fi mereu copii în ochii lor și în sufletele noastre!
1 iunie mai altfel
Please follow and like us: